Evit sa generalizez de obicei. Insa: am cunoscut de-a lungul anilor mai multi libanezi in diferite contexte: de munca, prin vacante, in locuri sociale si cativa chiar in retreat-uri de yoga si meditatie. Toti au ceva in comun: bucurie de viata. O vitalitate si o vigoare cu totul aparte. Deschidere. Hedonism. Asa ca mereu m-am gandit cum este tara lor. Ce ii face sa fie asa? Si am fost la Beirut. Si n-am inteles mare lucru (cineva spunea ca atunci cand ai impresia ca intelegi istoria Libanului, fix atunci inseamna ca nu ai inteles nimic). Dar am simtit mult. Am simtit cum razboiul nu pune capat vietii. Viata renaste cu mai multa forta atunci cand oamenii obosesc sa se mai lupte.
Am simtit un oras compus ca un mozaic din multe bucatele. Un oras in care religiile coexista aparent pasnic, iar la nivelul relatiilor umane nu prea conteaza daca esti musulman sau crestin. 
Vizual, Beirut este alcatuit din piese aparent disparate: strazi cu cladiri care amintesc de Roma sau Paris, burgheze si cu curti interioare inverzite, moschei, centrul orasului in reconstructie si care ii da un aer de oras parasit, o zona rezidentiala pe malul marii care pare a fi un fel de Cannes, cu cladiri din anii 70, un centru comercial pietonal foarte chic care acum se extinde cu o cladire semnata Zaha Hadid, colturi de strazi specifice oraselor musulmane sau alte locuri si mirosuri care imi aduc aminte de orase din Asia (cum ar fi Jakarta sau Bankgok). Peste astea se suprapun si interpun cladiri parasite, cladiri in santier, ruine romane si cartiere sarace cu aspect de favelas.  Oricat ai vrea sa pui o eticheta pe Beirut si sa-l bagi intr-un sertar cu a anumita tipologie de oras, nu iti iese.
Cele cateva zile la Beirut au fost un roller coaster de emotii. Am plans cand cineva mi-a spus ca pe vremea razboiului (cam pe vremea in care traiam si noi ultimii ani de comunism si apoi revolutia), atunci cand porneau sirenele se inghesuiau cat mai multi in baile caselor (pentru ca erau singurele incaperi fara ferestre si deci mai sigure), uniti de un sentiment puternic si comun. Frica de nu muri singur.
Am aflat asta vizitand Beit Beirut – o cladire “monument” de la inceputul secolului, pozitionata strategic de-a lungul  liniei de demarcatie din timpul razboiului civil (1975-1990). Aceasta pozitie a facut-o sa fie avanpost in razboi, pentru militia crestina. Dupa ce niste zeci de ani a adapostit viata in ea , pentru ca apoi sa devine locul de unde pleca moartea si ulterior a fost abandonata urmand a fi demolata.  Pana cand, la 4 ani dupa terminarea razboiului, o tanara arhitecta a decis sa ii redea viata si, din 1994 pana in prezent Mona Hallak s-a dedicat pentru a o transforma in muzeu. Povestea Monei o poti citi aici. Am avut privilegiul de a o avea ca si ghid. Momentan, muzeul nu este inca deschis pentru public.
Am fost apoi in Ouzville, fostul cartier Ouzai, unde Ayad Nasser a decis sa isi dedice banii si timpul pentru a transforma o zona saraca si periculoasa intr-un spatiu deschis si prietenos, cu ajutorul artei. Ayad a adus artisti din toata lumea sa picteze casele, a mobilizat comunitatea pentru a isi infrumuseta si curata spatiile de locuit si astfel, incet incet, deschide zona catre turism. Povestea Ouzville aici
Am dansat intr-o frenezie pe muzica libaneza, si m-am distrat beeeeton! Mai ceva ca la Fratelli pe vremuri…. Am mancat mult peste masura, “like there is no tomorrow”, pentru ca mancarea continua sa vina la mese, in multe feluri, de un rafinament care nu are legatura cu mancarea libaneza pe care o stim. Mi-a placut in mod deosebit la Liza.
Am descoperit femei superbe, frumoase si puternice, ca niste amazoane. Femei care conduc familii, si se implica in comunitate si schimba atitudini, legi si preconceptii. Am intrat in biserici si moschei in care am simtit aceeasi prezenta a lui Dumnezeu si am iesit cu intrebarea: “oare nu cumva dumnezeu e unul singur si noi l-am facut dupa chipul si asemanarea noastra in mai multi dumnezei?”
M-am plimbat printr-un oras vibrant, desi pustiu. Am regasit colturi de Europa. Am mers la Sursock Museum, unde vazut si alte bucati de Beirut – viata de la inceputul secolului sau piese de arta contemporana.
M-am intors cu gandul de a vorbi cu prietenii sa planificam urmatorul weekend la Beirut.   

Pin It on Pinterest