Printr-un anume concurs de împrejurări (nu de aptitudini şi nici de frumuseţe), am ajuns, împreună cu câţiva colegi de breaslă şi implicit foşti de facultate, la fabrica de gresie Marazzi în Italia. Mi-am adus aminte de copilărie, când vizitele cu şcoala la fabrici reprezentau highlight-ul zilelor plicticoase de şcoală, cumva inversul lui “scoateţi o foaie de hârtie”.
1
N-ar fi multe de spus despre fabrica în sine, poate doar că este atât de automatizată încât lucrează numai câţiva oameni în ea. In rest, pe o parte intră piatra de la carieră şi pe cealată iese gresia împachetată. Simple as that. Mă rog, metamorfoza pietrei în gresie este ajutată de măcinatoare, cuptoare, benzi transportoare, roboţei care plimbă pachete cu diverse, uscătoare şi o groază de alte maşinării al căror nume şi importanta în ierahia procesului nu o ştiu.
2
Dincolo de practicalities, mi-a plăcut fabrica ca spaţiu în sine: dramatic, rece şi industrial. Normal că industrial!!! Sec. Nu industrial chic sau artsy industrial.
3
Are şi industria poezia ei vizuală, nu?
5   4