Sunt fabrici şi fabrici în lume. Multe dintre ele sunt pur şi simplu locuri unde, pe o parte intră materia primă şi pe cealata iese produsul. Atât şi nimic mai mult. Ca fabrica de gresie din postul precedent. Tehnologie pură, fără emoţie asociată. Emoţia se injectează apoi produsului în departametele de marketing şi în agenţiile de publicitate, devenind brand. Indiferent de produs sau de felul în care arata fabrica, o vizită acolo te face totuşi să te simţi ca Willy Wonka in the chocolate factory, nu? Mie cel puţin îmi dă sentimentul furişării în casa cuiva, în intimitatea unei bucătarii sau în misterele unui dressing. Este sentimentul care mă ţine şi în faţa televizorului la “How is made”. antinori-4 Din cauza acestui imbold de curiozitate dar şi pentru că I love wines (in sensul gourmet, nu gurmand si nu chiar in fiecare zi…), am ajuns, într-un weekend în Toscana, la Cantina Antinori. Un pic sceptică totuşi, gândindu-mă că mă duc să mă amestec cu hoarde de turişti (americani sau japonezi sau ambii) veniţi să deguste vinuri şi să exclame la fiecare 10 secunde “oh, my god”. Wrong! Am nimerit într-un adevărat templu al arhitecturii şi al vinului, de un rafinament maxim, unic si absolut. Un loc unde se produce vinul, se gândeşte marketarea lui în toată lumea, se vinde, se vizitează, şi se mănâncă. All în one. Cine ar fi crezut că reţeta asta tip mall poate funcţiona atât de bine într-o ţară etern legată de pastişele fermecătoare ale trecutului, cum este Italia? Unde mai pui că totul este îmbrăcat în arhitectură modernă. Modernissima. antinori-9 antinori-8   Povestea noii podgorii din Chianti începe cu iniţiativa familiei Antinori (se pare, un fel de clan Medici al zilelor noastre, care se ocupă de vinificaţie de 26 de generaţii) de a dezvolta un loc emblematic care să fie în acelaşi timp unitate de producţie, birouri şi muzeu. Astfel i s-a încredinţat unui architect tânăr acest proiect grandios, Marco Casamonti, care a gândit locul nu numai ca un spaţiu reprezentativ şi funcţional pentru vinificaţie, dar ca pe un element care trebuie să aducă progres în toată zona. I-a reuşit. antinori-5 Ar trebui menţionat totuşi, (ca să nu ne înverzim total de invidie, noi, arhitecţii romani:)), că, felul în care arata tot ansamblul este dovada faptului că arhitectura de calitate depinde foarte mult totuşi de o anumită tipologie de client, de un brief bun şi un buget pe măsură, care, în acest caz s-a ridicat la peste 100 mil eur. Peisajul toscan şi clădirea se integrează atât de bine, încât, mergând pe autostradă, deabia observi intrarea. De fapt, construcţia în sine se dezvoltă în pământ, unde sunt camerele de fermentaţie şi depozitele, deasupra nivelului solului fiind doar zona de birouri şi restaurantul. Limbajul stilistic este evident împrumutat din geometria reliefului inconjurător, un vocabular abstrat, organic şi discret, care ajută la mimetizarea aproape totală a clădirii în peisaj. Am mai zis, asta, nu?:) antinori-3   antinori-7 Astfel, pe lângă volumetria în sine, materialele folosite susţin acest demers: oţel Cor-Ten, beton aparent vopsit, sticlă şi terracotta adusă chiar din zonele imediat apropiate. Arhitectură care nu doar ocupa peisajul, ci devine peisajul în sine. Incă o dată spus. Adevărul este că relaţia acestui loc cu mediul mă fascineza. Understated. Strugurii se culeg chiar de pe domeniul în care este situată clădirea, apoi sunt descărcaţi în spaţiile de la nivelul solului, unde, cu ajutorul gravitaţiei, trec prin prese în camerele de la nivelul -1, unde sunt zonele de fermentaţie. Vinul stă apoi în butoaie la un nivel şi mai jos, în camere ventilate natural. Toate detaliile sunt perfect integrate în ansamblu, curate şi impecabil executate. Evident, şi cele care ţin de marketing; restaurantul, procesul de wine tasting, muzeul şi tot traseul care se termină “natural” în magazinul de vinuri. De unde chiar nu poţi pleca fără o sticlă de Tignanello sau Solaia. antinori-1 antinori-6 antinori-2 Si iată cum arhitectura modernă şi Toscana plină de tradiţii îşi dau mâna la un pahar de vin bun, intr-un context admirabil de experential marketing.