Ma intalnesc in ultima vreme, la emisiune si nu numai, cu tot felul de situatii si oameni care imi pun la incercare ablilitatea de a fi toleranta si a nu judeca. Le accept pe toate asa cum vin fara sa le pun in sertare cu etichete pe care scrie bine sau rau.
Povestea de la Peris insa ma revolta. pentru ca nu inteleg cum o mama poate sa-si paraseasca cei 4 copii. Asa, pur si simplu sa plece de langa ei si sa nu-i mai vada. Sa nu sune sa vorbeasca cu ei, sa le spuna “La multi ani” de ziua lor, sa treaca macar de curioziate sa vada cat au crescut, daca si-au schimbat vocea sau culoarea parului…. e greu de acceptat fara a judeca. Mai ales cand mama sta in satul invecinat.
Cei patru baieti stau cu tatal lor, Irinel, si cu bunicii. Sunt bine si, desi nu mai stiu nimic de mama lor de ceva ani buni, si-au construit alaturi de tata si bunici o familie completa. Copii au o capacitate de adaptare fantastica si de multe ori ii subestimam. Ei isi creeaza realitatea frumoasa conform cu ce le pune viata la dispozitie.
Irinel si baietii lui traiau intr-o casa batraneasca de doua camere, cu cei 2 bunici. Wc-ul era in curte, iar bucataria intr-o casa inceputa de Irinel si aflata in santier. Imi plac mult povestile in care oamenii incep sa-si faca o casa, nu au posibilitatea sa o termine si noi venim si le continuam visul. Imi place pentru ca, desi aparent pornim la drum cu niste constrangeri, ele devin provocari si ne motiveaza sa gasim solutii si variante cat mai “out of the box”.
Asa a fost cu casa asta: era o casa inceputa ce avea doua camere la parter si un pod ce urma sa fie transformat in mansarda. Stand in curte si gandindu-ma la ce sa fac cu casa, am avut imaginea unei case pavilion, pe parter, care se articuleaza cu casa existenta printr-o zona vitrata. O casa masculina, moderna, scandinava, care “imbratiseaza” nucul din fata. Si asta am facut. Interiorul casei a fost impartit intre intre mine si colegii mei astfel: Omid a facut camera baietilor si baia, Adela dormitorul lui Irinel, iar eu am facut bucataria si living-ul.
Cel mai mult mi-au placut: Camera baietilor facuta de Omid – ce imi place este ca descopar detalii interesante de fiecare data cand mai uit pe poze. Imi place ca este un spatiu minimalist si riguros ca volume, insa abunda in detalii “juicy”. Zona de zi, unde canapeaua este acoperita de un element de lemn peste care am pus plante, pentru a sugera o gradina suspendata. Pe zona verticala a peretelui de lemn am inserat o grafica cu un copac stilizat, ca un reminder al nucului ce m-a inspirat in abordarea exteriorului. Peretele cu patul din dormitorul lui Irinel, unde Adela a integrat extrem de creativ fereastra.