Sunt multi oameni care constientizeaza ca au nevoie de ajutor, insa se feresc sa-l ceara pentru a nu fi judecati de ceilalti si mai mult, chiar pentru a nu fi judecati de ei insisi ca fiind slabi; din pacate este mecanismul dupa care traim multi dintre noi si alegem sa suferim in tacere decat sa ne deschidem si sa cerem sprijin. Stiu din experienta personala ca ai nevoie de curaj sa te arati vulnerabil. Ne agatam de false sentimente de siguranta si putere, insa, daca facem un pas in necunoscut si vorbim despre problemele noastre, ne aratam asa cum suntem, ne uitam in ochiii oamenilor si spunem “am nevoie de tine”, lucruri miraculoase se intampla. Oamenii devin mai generosi si calzi in jurul nostru, si simpla noastra cerere de ajutor ii face pe cei carora le este cerut, sa isi acceseze partea de divin din sufletele lor.
Cu tema asta in minte am lucrat cu colegii mei la Saveni, pentru ca intalnirea cu cei doi frati si mama lor ne-a lasat pe ganduri si ne-a facut sa reflectam la ce inseamna sa fii puternic si vulnerabil in acelasi timp si cat de otravitoare este emotia numita rusine. Pe scurt, atunci cand am venit cei 2 frati au fost nu numai surprinsi, insa au fost rusinati. Rusinati ca cineva ar putea crede despre ei ca au cerut ajutorul, rusinati ca lumea ii va percepe ca pe niste oameni saraci (ca si cum asta ne califica ..), rusinati ca poate colegii de scoala sau cantonament in cazul lui Razvan ii jor judeca. Si rusinea a fost o bariera intre noi. Chiar ne-am intrebat de de suntem acolo. Adevarul este ca nu au scris ei la emisiune, a scris primarita din Saveni (o femeie minunata) care si-a dorit sa ii ajute, stiindu-le situatia grea. 2 copii al caror tata murise, mama singura, o casa mica fara baie. Razvan campion la scrima si Robert calcandu-i pe urme. Asa traiau.
Bariera rusinii a ramas intre noi pana la final, chiar si atunci cand am mutat autocarul, chiar si atunci cand si-au vazut casa. Nu am vazut nici o reactie de bucurie autentica mult timp. In final, cred ca am reusit sa o spargem un pic, pentru ca Razvan, care nu se exprimase in nici un fel pana atunci, ne-a zis: “ma simt ca atunci cand spui cuiva “te iubesc”, insa cuvintele nu pot exprima tot ce simti in interior”. M-am gandit ca ceva ceva am reusit noi acolo…si nu vorbesc despre casa.
Cel mai mult mi-a placut: Casuta baietilor facuta de Omid, inside out. Superba, simpla si puternica. Fara gratuitati. Living-ul si bucataria amenajate de mine, unde am creeat o lume in total contrapunct cu spatiile facute de Omid – am vrut sa respire feminitate, caldura, delicatete. Am pun in interior multe multe textura, culori cremoase, flori, totul intr-o aparenta “inghesuiala” voita, daca creeaza profunzimi camerelor.