My 10 crazy sofas.

Din păcate, deşi ar putea fi piesa de rezistenţă vizuală dintr-un interior, canapeaua se rezumă de cele mai multe ori la a fi doar cel mai tăvălit obiect de mobilier din casă. Este primul popas când vii de la birou, este locul unde te uiţi în gol la televizor, unde vorbeşti cu prietenii când vin în vizită, unde te joci cu copilul și câinele, unde adormi citind o carte duminică după-amiaza, sau, de ce nu? (nu, nu, nu!!!!)… unde mănânci. Sau zona crepusculară în faldurile căreia pierzi telecomenzile. Îmi vine în cap Al Bundy când mă gândesc la toate astea. Mă ia cu ameţeală. De fapt, chiar pe canapea mă aflu şi eu acum, cu tastatura de la ipad în braţe, scotocind net-ul după 10 cele mai trăznite canapele. Iată-le: Rythme de la Roche Bobois – mare şi colorată, thanks to Missoni. Un exemplu frumos despre cum print-ul poate transforma total un volum destul de simplu într-unul spectaculos.

Cipria, de la Edra – o pufoșenie cu mult simț al umorului, pentru cei nostalgici după ursuleţi, foci şi alte animale care le populau patul în copilărie.

Boa – şi cu asta gata cu Edra şi cu creaţiile lor. O formă aparent amorfă şi nestudiată, care însă este extrem de comodă. Am încercat-o la târgul de mobilă de la Milano şi nu îmi venea să mă mai ridic de pe ea, este făcută de Fraţii Campana (ca şi Cipria de altfel), este de fapt un tub lung de 90m din poliuretan, îmbrăcat în textil şi apoi învălătucit într-o formă numai de ei ştiută pentru un nou mod de tolăneală.

Concrete Chesterfield – de la Gray Concrete – o alternativă 180 grade a lui Boa. Formă te păcăleşte şi ar fi bine să nu te trânteşti pe ea. E din beton. Însă la cât de cool ar arăta în curte, poate nici nu contează. Nişte pernuţe şi pleduri şi voila confortul.

Europa de la Draenert – o poţi folosi ca scupltura sau canapea. Făcută din oţel, desenat cu măiestrie de Ron Arad, este cu adevărat un produs inovator.

Flexible love – un fel de acordeon, făcut din carton reciclat şi resturi industriale de lemn, pe care o poţi întinde şi roti cum vrei. Asta da gândire eco dusă la un alt nivel.

Bocca – buzele inspirate din tabloul lui Salvador Dali the face of Mae West s-au transformat în canapea; “a crazy one”, pentru cei cu adevărat curajoși.

Gladis love seat – inspirată dintr-o amprentă digitală, sofaua este făcută din poliuretan tapiţat manual. Desenată de Ayala Serfaty, inspiră relaxare fără a-şi pierde din aură de obiect de design.

Marshmellow sofa – de la Vitra. “A classic”, creată în 1956 de către George Nelson. Un adevărat “oldies but goldies”, care mă duce cu gândul la interioarele din Mad Men. Ingenioasă, datorită modului în care se poate exetinde cu alte “bezele” colorate.

DIY pallet sofa – se iau nişte paleţi, se pun unul peste altul dacă dorim o sofa mai înaltă, se pun perne peste, se mai trântesc nişte perne la perete şi tocmai ai o canapea; pentru maximizarea spaţiului, se pot depozita reviste sau alte obiecte sub paleţi. “Truly artsy industrial.”

Asta a fost selecţia mea de crazy sofas. Suficient de “nebune” că până şi eu m-aş gândi de două ori dacă să mi le pun sau nu în casă.