Adică Paros.

Paros arată ca vizualul din posterele cu vacanţe în Grecia: străduţe înguste, case albe profilate pe un cer albastru, golfuleţe cu plaje largi, dealuri aride, soare strălucitor.

Am făcut introducerea în post-ul trecut, iar aici sunt recomandările mele pentru restaurante şi locuri de văzut.
Se pare că atenienii “chic” au case în Paros şi vin pentru weekend, lucru care face ca restaurantele (de la taverne până la cele mai rafinate) să fie cu adevărat autentice. Adevărul este că aici am mâncat cel mai bine comparativ cu alte locuri în care am fost în Grecia; mă rog, unul fiind foarte turistic, Santorini, şi altul fiind destul de remote şi mainstream, adică Zakynthos.

Ce îmi place cel mai mult la locurile construite din Paros este lipsa bibilelii pe care o găseşti de obicei în locurile uber chic. Arhitectura, străduţele, amenajările interioare sunt făcute cu minim de decoraţiuni, cu forme organice şi spontane care se pierd una în alta şi evident în perimetrul strict al albului şi nuanţelor de albastru. Această lipsă a “bibilelii” te face să te simţi extrem de relaxat şi “blend in”. Totul este OK. Totul este chill.

Bun. În Paros este Naoussa, orăşelul poate cel mai fotografiat din Grecia (they say so), labirint de străzi înguste şi ganguri, în jurul unui port. Magazine simpatice, restaurante, bisericuţe, cluburi. Superb, pitoresc cu unicul dezavantaj că vine la pachet cu hoarde de turişti care tropăie pe străzi. Un pic clişeu, dar merită o vizită. Dacă ajungi, mănâncă la Barbarossa. Chiar în port, romantic, fine seafood. Exact ce te aştepţi de la un astfel de loc.

În mijlocul insulei este Lefkes. Ei bine, asta chiar e ce trebuie. Combinaţia perfectă. Un sătuc într-un vârf de deal, cu mori vechi de vânt, străduţe mici pavate cu dale neregulate de marmură (de fapt, în Paros este una dintre cele mai faimoase cariere de marmură din Grecia), taverne, câte un magazin ascuns şi flori colorate care invadează căsuţele şi terasele albe. Casele au un aer prăfuit, cu zone de tencuială uşor căzute, trăite cu adevărat. We like it!

 

 

 

 

La Lefkes mănânci la Lefkiano. O tavernă din alea adevărate, în care vine proprietarul şi îţi ţine un discurs despre meniul zilei, despre toate ingredientele folosite (numai cele locale şi neapărat de sezon) şi unde te pomeneşti cu desertul şi digestivul din partea casei. E bună rău salata grecească, care este o reinterpretare proprie, cu rucola.
Apoi este Antiparos, despre care pomeneam în articolul anterior. O mică insuliţă, vis a vis de Paros, la 10 min cu ferry. O singură stradă principală care dă în port şi în jurul căreia se întâmplă totul. Foarte foarte hippie. With a dash of design. Backpacker- şi, proprietari de Riva 80, rideri şi poate Tom Hanks. Cu ei te întâlneşti pe stradă şi în localuri. Dacă în Paros ai senzaţia că timpul curge mai încet, aici ai sentimentul clar că s-a oprit în loc. E al naibii de bine!

 

 


Surpriza locului este pizzeria Lollo’s. Doi italieni din Roma, mai précis din Trastevere (este importantă precizarea pentru a înţelege cât de bună este pizza) s-au aciuat pe aici şi au deschis acest loc. Pizza este superbă. Pur şi simplu. On top of it este pizza cu lardo (untură) şi pizza cu mere, ca desert. Cu mere şi miere. O nebunie- nebunie culinară. Pizza lor este ovală, căci aşa este moştenirea autentică a Romei antice.

Din Antiparos înapoi în Paros. Chiar unde te lasa “rata” de Antiparos, în Pounda, cumva în the middle of nowhere, deşi tehnic este în mijlocul unei parcări, vei găsi Thea. Un restaurant care se deschide numai seara şi se transformă dintr-o clădire aparent banală, într-un loc rafinat şi romantic. Decorul se înscrie cu success în tot ce am ilustrat şi spus până acum despre Paros, cu nişte add on-uri de design foarte interesante, cum ar fi: lampa făcută din sticle de vin (penrtu că, hei, descoperi în timp ce mănânci că locul este de fapt o enotecă) sau obiectele de décor inspirate din arta cicladică, care amintesc de peştele lui Brâncuşi.


Mâncarea se poate încadra la haute gourmet local. Carne în special. Feluri din Anatolia, Cappadocia sau din Paros. Ce este interesant însă este meniul de vinuri. Mare şi diversificat. Ai nevoie de ajutor de specialitate. Moment în care vine patronul şi începe să îţi povestească despre vinuri. Te laşi pe mâna lui. Am încercat un vin grecesc din Pelopones, extrem de catifelat, similar cu Brunello. Pentru mine experienţa la Thea s-a încheiat cu adevărat a doua zi dimineaţă când la recepţia hotelului ne aştepta o sticlă din vinul pe care îl băusem cu o seară înainte. Cadou. Asta da marketing. Ne-am întors la Thea. De vreo 2 ori.


Last but not least, Parikia. Portul unde se varsă ferry-urile gigantice. Este cea mai veche aşezare din Paros. Pe străduţele înguste găseşti inserate în zidurile caselor ruine ale vechiului fort. De văzut biserica din secolul 6 “Church of the 100 doors” şi Panagia Ekatontapiliani, care este una dintre cele mai importante biserici bizantine din Grecia.


Şi cu asta am încheiat compunerea despre Paros. Dacă viaţa va decurge conform cu aşteptările mele optimiste, probabil mă voi reîntoarce la anul. Sper să descopăr lucruri noi, sau să trăiesc experienţe noi în locuri cunoscute despre care să scriu.