Designul aparține celor care îl locuiesc, fie că vorbim de case, birouri, spații comerciale sau parcuri și cu asta în minte pornim la drum în fiecare proiect, iar procesul de creație depășește limitele individuale.
Oamenii sunt cei care ne inspiră, oamenii sunt cei care ne fac meseria frumoasă și ne dau sentimentul că orele petrecute la birou sunt pline de semnificație. Toate proiectele noastre sunt procese prin care ne descoperim, atât individual, dar și unii pe alții, și construim relații frumoase cu colegi, clienți, furnizori sau colaboratori.
În fiecare spațiu pe care îl desenăm ne imaginăm trăind cu ochii minții și niciun proiect, oricât de mic ar fi, nu se materializează până când nu îl simțim perfect. Perfect pentru oamenii cărora le este dedicat. De aceea, proiectele pe care le facem ne însuflețesc, ne dau aripi și ne deschid mințile și sufletele pentru și mai multă creativitate.
Credem în crafted design, în personalizarea fiecărui spațiu până în cele mai mici detalii și în povești personale. Mai credem în colaborativitate – ideile se rafinează și prind forță atunci când mințile se unesc. Nu credem în stiluri și facem tot ce putem pentru a nu deveni manieriști, pentru a ne păstra mereu ochii deschiși către explorare creativă.
Valorile care ne animă și către care ne întoarcem ori de câte ori avem provocări sunt: umanitatea, sinceritatea și curiozitatea.
Periodic dăruim o parte din resursele noastre (fie că este vorba de timp, bani, relații profesionale sau capital de imagine) oamenilor care traversează situații dificile în viață și investim “pro bono” într-o societate mai bună. Vrem să demonstrăm că poți avea succes comercial și atunci când faci fapte bune. Ultimul proiect realizat este Casa NEST care sperăm să se finalizeze în 2020 și astfel 12 copii orfani să aibă o “acasă”.
Ne dorim să facem arhitectură mereu cu bucurie în suflet și astfel să lăsăm în urma noastră o lume mai frumoasă.
Alina Vilcu