Gânduri de început de capitol.

Trăim într-o lume cu infinite opţiuni şi posibilităţi, cu o abundenţă materială diversificată până în punctul în care ne dă dureri de cap când trebuie să facem o alegere. Într-o lume plină de comodităţi, în care nu mai percepem electricitatea ca un miracol sau maşina personală ca o experienţă care îţi schimbă cu adevărat viaţa, ci pur şi simplu le luăm ca atare, ca şi cum ni se cuvin. Şi da, ni se cuvin, însă pentru toate există un preţ ascuns.

Poate preţul cel mai mare este starea de automatism şi pasivitate în care am ajuns, dar nu acesta este preţul ascuns pe care vreau să îl detaliez. Acesta se referă la încălzirea globală, toxicitatea din mediu şi mai ales din alimente, epuizarea resurselor care stau la baza marii abundențe consumeriste şi alte efecte nocive similare.

Informaţia din domeniul ecologic e multă şi foarte specifică şi necesită un proces de decelare consumator de timp şi energie. Şi tocmai asta nu avem. Nu avem pentru că trebuie la fiecare pas să procesăm un număr uluitor de informaţii pentru a ne asigura un stil de viaţă conform sistemului în care trăim. Eu cred că totuşi nu trebuie nici să citeşti multe cărţi, nici să scotoceşti netul non stop pentru a conştientiza cu luciditate maximă câteva lucruri simple:

1. resursele sunt finite, mai ales dacă intervii asupra sistemului şi îi blochezi capacităţile de regenerare

2. ne înconjurăm de o groază de obiecte şi obiecte – anexă a acelor obiecte de care nu avem nevoie în mod real

3. lucrurile simple şi naturale sunt cele mai bune

Cred că tot ce trebuie să facem este să aplicăm conştiență şi bun simţ tuturor alegerilor materiale pe care le facem. Nu voi spune nimic ce nu s-a mai spus şi nici măcar nu am pretenţia că o fac într-un fel nemaifăcut, vreau doar să fiu o altă voce virtuală care să producă o mică schimbare de conştiinţă şi apoi de atitudine în nişa ei de acţiune.

Îmi propun paşi mici. Paşi pe care îi pot asimila în viaţa de zi cu zi, fără să renunţ la mare lucru. Citeam într-o carte care m-a pus un pic pe gânduri (o altă inteligenţă de-a lui Goleman… evident, cea ecologică) despre “freegani”, adică anticonsumeriști extremi, care nu consuma nimic, supravieţuind din resturile altor oameni. Motivaţiile lor nu sunt financiare, ci pur ecologice. Oamenii îşi propun să nu îşi aducă aportul la degradarea mediului cu nimic. Cred că sunt fundamentalişti şi nu vreau să ajung acolo.

Pentru că sunt o hedonistă şi o idealistă, mă gândesc în permanenţă că lucrurlie conflictuale se pot armoniza, că nu trebuie să faci sacrificii ca tu şi alţii să o ducă mai bine. De aceea deciziile eco pe care m-am orientat sunt soft şi tocmai de aceea m-am hotărât să scriu despre ele, căci sunt sigură că oricare dintre voi le poate aplica şi integra în viaţa lui. E ca şi cu spălatul pe dinţi. Când eşti copil nu îţi place, dar apoi o faci fără a-i asocia neapărat un sentiment de plăcere, neplăcere sau disconfort.

Ca orice în viaţă, primul pas este să intenţionezi cu adevărat ceva, apoi se ivesc la fiecare pas modalităţi de a fi mai… “ecologic”. La urma urmei orice viaţă e făcută din lucruri mici, înşirate că mărgelele pe sfoară.

Aşadar, îmi propun în primul rând consecvenţă în a umple capitolul numit VERDE din site-ul nostru cu reflexii şi date despre ecologie, însă mai ales cu lucruri concrete pe care fiecare le poate face într-un mod comod. Mici decizii ecologice.

Am să încep cu decizia ecologică nr. 1:

Pack goes back – am scris aşa deoarece mi s-a părut sexy rima, însă nu mă refer la reciclarea ambalajelor, ci la faptul de a cumpăra inteligent, ţinând cont de raportul dintre ambalaj şi produsul în sine. Aici îmi vin în cap nişte exagerări uluitoare cu care am de-a face în viaţa mea de “fashionistă” şi brand addicted (pe care nu îmi doresc să o schimb): pantofi ambalaţi în două cutii de carton, cu două rânduri de săculeţi de pânză pentru fiecare pantof, scufundaţi în hârtie fină, fără să mai punem la socoteală panglicuţe, cartonaşe în care eşti felicitată pentru modul în care ai ales să cheltui banii, pliculeţ elegant pentru a adăposti bonul de casă, toate puse într-o pungă de carton de dimensiunea unei sacoșe de piaţă. Trebuie să recunosc, toată construcţia asta e atât de captivantă şi încântătoare încât nu îi pot rezista ca şi cumpărător; şi nici nu am de gând să îi rezist, adică nu voi cumpăra pantofi ieftini doar pentru că se vând fără ambalaj, însă voi căuta moduri de a refolosi ambalajele celor scumpi. De exemplu: hârtia tip foiță din cutia de pantofi, odată ce o îndrepţi, poate fi folosită pentru schiţe, exact ca un calc special, cutiile pot înlocui nişte cutii cumpărate de la IKEA ca să pui diverse lucruri de papetărie în ele, iar săculeţii îi folosesc pentru băiețelul meu, să îi dau schimburile la grădiniţă.

În altă zonă de produse, se regăsesc produsele tip FMCG (bunuri de larg consum), care beneficiază câteodată de nişte ambalaje care cred că sunt mai costisitoare de produs decât produsul în sine. Să luăm ca exemplu untul porţionat pe care îl găsești atât de vânzare la supermarket, cât şi la mic dejunurile hotelurilor. De evitat. În orice condiţii. Aşa că, de fiecare dată când cumpăr produse ambalate, mă gândesc dacă am alternative “neambalate” sau cu ambalaj mai puţin. Adică nu mai cumpăr apă minerală la sticlă pentru că am un filtru la chiuvetă, nu mai iau gel de duș, ci cumpăr săpun solid de la magazinele tip plafar.

Poluarea din ambalaje are un aport ridicat la starea globală a pământului, mai ales că majoritatea sunt foarte greu degradabile, fiind din plastic. Dacă ai asta în minte când pleci la cumpărături şi acţionezi în consecinţă, zic eu că este un pas mare.

Încă ceva: nu mai folosesc produsele de îngrijire personală de la hoteluri. Mă gândesc că în acest fel poate nu le schimbă şi le pot folosi alţii.

Cam asta ar fi.

//

Articole viitoare:

compost it

plastic is not fantastic

share

minimize the waste

buy intelligent

grow your greens

permaculture

eco house