Amenajarea apartamentului de la Ploiesti m-a aruncat inapoi in timp la copilaria mea la bloc. Am stat pana la 7 ani intr-un apartament cu 2 camere, cu parintii si fratele meu. Desi cred ca nu avea mai mult de 55mp, mi se parea urias, plin de locuri numai bune de facut ascunzisuri, si foarte primitor atunci cand ne strangeam cu toate rudele si prietenii de Craciun in jurul bradului. Defapt, o casa este mai mult decat o suprafata masurata in mp, este o suma de experiente si emotii asociate lor. In felul asta, spatiile mici au povestea si farmecul lor si incapsuleaza tot atatea lucruri ca si un spatiu mare.

La Ploiesti, sunt 5 oameni si un caine care impart un apartament de 3 camere. 3 camere mici mici, unde bucataria are latimea de 1,5m, living-ul trebuie sa fie si dormitor pentru parinti, iar camera bunicii (care pe timpul saptamamii lucreaza in afara localitatii si nu doarme acolo) este si “sala de clasa” pentru Adi. Adi are 12 ani si sufera de o boala ce nu ii permite sa se deplaseze fara carje (si in acest fel cu mare greutate) si astfel profesorii vin la el acasa si fac teme.

In afara de problema de sanatate a lui Adi, povestea lor reprezinta normalitatea din Romania. Oameni obisnuiti, plini de optimism si foarte modesti. Atat de modesti ca le-a venit greu a crede ca au fost alesi tocmai ei.

Nu numai casa, dar si Adi mi-a adus aminte de copilaria mea, cand, la 12 ani am avut piciorul rupt si am stat 3 luni cu el in ghips pana la sold, fara a putea merge deloc; in perioada aceea toti profesorii vedeau la mine sa facem lectii, asa cum vin si la el; tin minte si acum ca mi se parea o inchisoare casa si tanjeam sa ies afara, sa ma joc cu ceilalti copii; mai tin minte iarna aceea cand ninsese mult mult si straduta pe care locuiam era plina cu nameti de zapada si tata ma punea pe o sanie din aceea cu spatar de lemn si cu piciorul meu in ghips ma lua prin oras. Era singurul moment in care ieseam afara si il asteptam cu nerabdare.

Cu amintirea asta proaspata asta in minte, am stiut ca vreau sa facem pentru Adi o casa “plina”, primitoare si vesela, in care sa nu se simta ca intr-o colivie si in care sa-i faca placere sa invite prietenii si sa se distreze ca si cum ar fi afara sau la scoala.

Multe modificari de spatialiate nu am putut face, datorita structurii blocului, insa am reusit sa gasim cele mai ingenioase solutii pentru a maximiza spatiul existent.

Eu m-am ocupat de baie si de camera “multifunctionala”, acolo unde bunica locuieste in weekend si Adi face “homeschooling” cu profesorii.

Am ales un stil mai elegant, mai sobru, potrivit si pentru zona de studiu si pentru bunica. Toate elementele de decor si mobilier sunt imprumutate din universul decorativ al unei case de tip clasic, cu curte, tavane inalte si camere mari; in acest fel am reusit sa creez iluzia unui spatiu mai mare, care depaseste limitarile unui apartament mic de bloc.

Pentru a da si mai multa profunzime am vopsit tavanul si partea superioara a peretilor cu o culoare mai inchisa, lucru contraintuitiv pentru multi, care se gandesc ca un tavan mai inchis la culoare micsoreaza inaltimea. Am pus conturat camera cu un brau si polite la inaltimea de 190cm, pentru a mari efectul de inaltime. Polita mare, cu plante si carti pe ea, a fost necesara si pentru a masca traseul de condens al aerului conditionat amplasat pe hol, traseu ce nu putea fi inglobat in peretele monolit de beton.

Momentul de panica: de fiecare data gandim proiecte speciale pentru membrii familiei; ei bine, de data asta eu am tot incercat sa gasesc ceva mega creativ si out of the box pentru hol. Mi se parea ca holul poate prinde viata cu adevarat. Ma tot gandeam seara cand ma puneam in pat la chestii pe tavam, din stiplex, forex, lucruri prin care trece lumina, sau la elemente 3d din carton pe pereti. Timpul trecea si nu aveam o idee concreta. Pe care sa o pot realiza si care sa arate spectaculos. Chiar un moment de panica, mai ales ca in structura emisunii TREBUIE sa avem fiecare cate un asemena proiect. Ma si vedeam esuand cu orice incercare pe filmare. Pana la urma mi-a venit ideea salvatoare de a bricola niste panouri din pluta. Le-am vopsit cu spray cupru, dupa care am aplicat pe ele benzi de scoci de hartie pentru a creea un patern, iar apoi le-am vopsit din nou cu lavabil. Less is more:)

Cel mai tare moment: atunci cand am gatit. Este ceva ce nu am mai facut la Visuri la Cheie si pe de alta parte ceva care ma implineste foarte tare. Sa gatesc adica. Am pregatit: penne al pesto si salata de fenicul.

Camera facuta de Adela – dormitorul lui Adi si Costi. Chapeau colega – ai reusit sa ne surprinzi pe toti. Un spatiu super mic, care, din mobilare, reuseste sa contina mai multe spatii si sa para incapator.

In afara de gasca de copii din cartier, care au stat cu noi la filmari aproape mereu, sunt acele inside jokes ale noastre cu echipa, in care ne facem feste, de prostim si ne simtim ca niste copii si noi.

El este Florin, care, atunci cand nu e cu camera in mana, este la macara. Macaraua cu camera de filmat. Si cand nu este nici cu camera nici la macara, arunca un ochi prin santier si ne atrage atentia asupra detaliilor care nu sunt bine finisate. Visual perfectionist, deh…

Jos este sound master Cretu. Super Cretu. Cretu are super muzica si super voce. Din aia de radio, de VO de filme serioase. Cretu nu canta. Cretu degusta muzica.