13, ultimul, dar nu cel din urma. Una dintre cele mai pline de semnificatii povesti de la Visuri la Cheie. Pentru mine. Pentru ca, intalnind-o pe Ecaterina am intalnit-o pe mama mea, bunica mea, si toate femeile care au avut grija de copilaria mea si care mi-au dat sentimentul de acasa. De loc in care esti ocrotit, iubit fix asa cum esti, mangaiat, unde nimic rau nu se poate intampla. Si, plecand de la acest ultim episod, m-am intors la mama mea cu sufletul si mintea mai deschise, mai prezente, mai pline de gratitudine.

Povestea lor este una simpla, in care o mama singura, pentru a putea avea bani pentru constructia unei case pentru baiatul si mama ei, decide sa plece de langa ei, sa lucreze in strainatate. Lucru care poate fi usor de judecat de multi, care vor spune ca un copil are nevoie de in primul rand de mama si apoi de acoperis si mancare. Daca toate alegerile ar fi asa simple insa, cred ca nu ne-am mai numi oameni. Astfel, Nuta pleca in Anglia sa lucreze, iar Catalin ramane cu Ecaterina, bunica lui. Ecaterina care este in acelasi timp si mama si tata si bunica. Nu numai pentru Catalin, dar pentru toata familia ei, o familie numeroasa, cu nepoti si stranepoti, care se strang cu totii in jurul Ecaterinei, asa cum te-ai adaposti de soarele puternic la umbra unui stejar batran. Ecaterina este de fapt personajul principal al povestii, poate doar si numai pentru faptul ca este o raritate in ziua de azi sa vezi batrani care sunt onorati, apreciati si iubiti. Iubiti nu cu nuante de compasiune, iubiti cu respect si admiratie.

La interior, Adela a facut zona de living, Omid dormitoarele Nutei si a lui Catalin, iar eu camera Ecaterinei si baia.

Mi-a placut foarte mult dormitorul Nutei, unde Omid a suprapus texturi si pattern-uri aparent opuse, care insa se completeaza intr-un mod extrem de sweet si cosy.

Pentru camera Ecaterinei, am simtit sa combin texturi bogate, culori prafuite ca de macaroons si elemente de decor feminine, pentru a creea un loc de rasfat si retragere, asa cum imi imaginez ca merita o bunica. Si mama in acelasi timp.

Am vrut neaparat sa creez un colt in care Ecaterina sa stea sa tricoteze si sa priveasca afara pe ulita, asa ca am decis sa fac baia un pic mai mica pentru a avea acest colt intégrat in dormitor. Si pentru prima data de 25 de ani, am tricotat. Un abajur pentru lampadarul de la fotoliul Ecaterinei.

Sincronicitatea este ca, la final, Ecaterina ne-a daruit fiecaruia cate o caciula tricotata de ea. Nimic nu e intamplator in viata. Si iar spun asta pentru ca am trait, nu pentru ca am citit.

Atat despre Rosiori, atat despre Visuri la Cheie. S-a inchis o etapa. Frumoasa, grea, plina de sens.