În vizită la Peleș.
Avem şi noi castele. Şi când spun asta nu mă refer cu ironie la palatele rrome de la noi, unde kitschul copleşitor te lasă fără reacţie şi, deşi ai vrea să apreciezi tradiţia etniei, se ascunde prea bine în marea de prost gust.
Ca orice copil “de prin zonă”, am fost dusă de părinți la Peleș. Am amintiri diluate, eram foarte mică, însă imaginea unei camere aurite îmi revenea dinaintea ochilor de fiecare dată când vorbeam despre Peleș. Camera cu pereții de aur mi-a bântuit copilăria și am rămas nostalgică ani de-a rândul, fără ca ai mei să mă mai ducă vreodată în excursie “la castel”.
Am revenit anul trecut cu ocazia Nopții Muzeelor.
Incursiunea la Peleș este impresionantă indiferent de tipul vizitatorului. Detalii precum tavanul mobil de sticlă din holul de onoare, care se deschidea manual sau acționat de un motor electric, faptul că încă din 1883 castelul avea sistem de încălzire centrală și că este primul castel cu electricitate din Europa, datorită unei centrale electrice proprii, ar putea fascina un inginer. Pentru cei pasionați de istorie Peleșul, ca reședință și simbol politic, are o mare greutate în parcursul nostru ca țară, fiind un loc vizitat și foarte apreciat de personalitățile vremii, până la confiscarea sa de către regimul comunist, în ’48.
Ca iubitor de artă și decorațiuni, te lași purtat printre minunatele piese unicat, covoarele comandate special pentru castel, obiectele orientale primite cadou, ceramica, vitraliile și toate detaliile de interior, într-atât încât ai senzația pe parcursul întregii vizite că pășești cu un picior în altă epocă în timp ce te chinui să nu-ți cadă din celălalt picior șoșonul nu prea modern de vizitator.
Ca veșnic visătoare și idealistă am redescoperit Pelișorul ca o oază de feminitate și rafinament. Însemnătatea, atât ca funcție, cât și ca estetică, a micului castel îl fac să fie o bijuterie istorică în care pătrunzi ușor timid și cu teama parcă să nu deranjezi… vreo regină în salonul de pictură. Intuiești că regina Maria a iubit mult stilul Art Nouveau și s-a inspirat din mișcarea Arts & Crafts pentru a da o notă aparte fiecărei încăperi. Fie că amenajarea aduce aminte de Mackintosh, fie că zâmbești în dreptul unor afișe de Mucha, sunt lucruri despre care ai învățat, ai citit, le recunoști și te încântă să le vezi chiar la tine acasă.
Însă ca designer de interior… nu m-am putut abține să nu remarc faptul că, în spatele bogăției decorative și a luxului există un fundament funcțional foarte clar. Nimic nu este gratuit, lipsit de semnificație sau fără rost. Există un bun simț și o simplitate a lucrurilor care vin, poate, din adecvarea esteticii la o nevoie specifică, chiar dacă această nevoie este, mai ales în cazul Pelișorului, nevoia de frumos și intimitate.
Plănuiesc să merg din nou primăvara asta. Pe de-o parte sunt lucruri care mi-au scăpat, detalii pe care nu le-am privit suficient, informații pe care le-am uitat. Pe de altă parte… mi-e dor de sentimentul de firesc, ordine și așezare pe care îl ai atunci când simți că lucrurile sunt exact așa cum ar trebui să fie.
Până atunci, vizitați obiectul lunii pe site-ul castelului, pentru porția de frumos, istorie și firesc.