Lemn vs Lemn.

Am petrecut vacanţa de Paşte la Soelden: ski, somn, 2 cărţi bune, mâncare mai puţin bună, familie şi prieteni apropiaţi, aer curat, miros de balegă, soare, zăpadă, brânduşe, vânt, gluchwein, ninsoare, munţi neclintinți şi complexant de impasibili la toate angoasele şi exuberanţele mele. Linişte şi frumuseţe. Pe natural adică.

Natural(ă) ca armonia dintre două tipuri de arhitectură total diferite: rusticul pitoresc şi minimalismul sleek. Una lângă alta, căsuţa lui Heidi pictată şi garnisită cu de toate şi casa sobră, grafică, minimalistă se împacă tare bine, se complimentează una pe alta şi contribuie la crearea unei atmosfere atât de naturale şi frumoase precum munţii cei serioşi cu păşunile molcome de pe ei. Şi totul îţi dă un sentiment de sănătate, de pace, de loc în care nu se întâmplă niciodată nimic rău. Sau dacă se întâmplă nu este luat foarte în serios. Poate din cauza munţilor neclintiţi.

Contrar a ceea ce îşi imaginează probabil mulţi dintre noi, designul rustic nu este unicul exemplu de împletire a arhitecturii cu natura înconjurătoare. Aşa stau lucrurile şi în cazul arhitecturii moderne, care readuce la esenţă totul şi scoate în prim plan volume clare şi materiale speciale. Sau combinaţii de materiale speciale şi surprinzătoare – lemn, metal, sticlă.
Legătura dintre cele două abordări este folosirea extensivă a lemnului, resursa principală a zonei.

Adevăratul “‘trademark'” vizual al Tirolului pare a fi stiva de lemne pentru foc, în varii forme. Iată cum un obiect care în sine nu are nicio componentă formală, se poate transforma într-un element decorativ foarte frumos.

Când ne facem o casă, poate ar trebui să luăm exemplul placărilor cu lemn omniprezente la casele moderne din Tirol şi să le punem cu îndrăzneală în loc de iarăşi omniprezenta tencuială decorativă texturată (bob de orez sau zgâriat… brrrr ce urâţenie) de pe casele noastre. Cu siguranţă costă un pic mai mult însă: efectul vizual este special, izolarea termică este mai bună şi rezistă în timp mult mai bine, fără a se scoroji şi decolora. Mai mult, riflaje puse în dreptul suprafeţelor vitrate, mobile sau fixe, filtrează lumina şi creează o atmosferă foarte interesantă.

Mărturisesc că deşi strâmb din nas (în sinea mea, căci în realitatea vizibilă a clientului sunt foarte “”politically correct” datorită antrenamentului din publicitate) când cineva îmi cere să îi proiectez o casă rustică, cele din Soelden m-au făcut să-mi reconsider poziţia. Sunt pur şi simplu drăgălaşe, calde şi intime, şi îţi vine să stai în ele şi să trăieşti viaţa aceea idilică în care nimic rău nu se întâmplă.

În altă ordine de idei, dacă ajungi la Solden nu rata:

14 NEGRU – on pist, off pist, pe oriunde te dai e super mişto.

Zona de belvedere şi staţia de telecabină GAISLACHKOGL – unde ingineria şi natura se întâlnesc la fel de natural ca rusticul cu minimalismul. Locul este breathtaking, şi oricât de “disperată” eram să fac cât mai multe coborâri, nu am putut rezista tentaţiei de a zace în contemplaţie aproape jumătate de oră la soare pe platforma de panoramă. Îmi place mult când descopăr în mijlocul naturii lucruri făcute de mâna omului care nu agresează estetic natura, ci mai mult, o completează prin design.

Afterski drink la BAR RIQUE – ei, aici mărturisesc că nu am fost, dar am auzit, aşa că dau mai departe: locul se încadrează cuminte în cele descrise mai sus: lemn, design, eleganţă.

Cred că asta ar fi Soelden prin ochii mei de rider arhitect, sau arhitect rider; nu mă pot hotărî ce îmi place mai mult:
– arhitectura sau snowboarding-ul?
– rusticul sau minimalismul? (mă rog, aici ştiu clar, am pus-o doar de rimă… )