Arta grafică în principal. Restul secundar.
Din seria “casele prietenilor”, aceasta este casa lui Negru. Contrar poreclei asimilate ca nume, lui Negru îi place viața colorată. Contrar aparențelor ilustrate de fotografii, casa lui Negru este în București. Dacă mi-ar fi arătat cineva poze cu acest interior, aș fi jurat că este undeva prin NY (am văzut în filme că acolo sunt acele spații creative, boeme, “loft-like”, în care trăiesc hipsteri, pictori, Carrie sau alții ca ei).
Casa însăși este o surpriză, căci, văzând poarta metalică din gangul intrării nu-ți trece prin cap că pătrunzi într-o curte interioară ce parcă că nu se mai termină, îngustă și lungă, mărginită de calcane. Ai senzația că ești condus într-o altă lume… Negruland. Între calcane, doi copaci uriași umbresc curtea. Un sentiment ușor gotic, care devine o poezie aerisită și răcoroasă în zilele călduroase de vară. Surpriza și mai mare o vezi de la balconul dormitorului “matrimonial” – parcul de lângă casă. Iar surpriza, “campioană olimpică”, este mansarda casei. Ea este, de fapt, vedeta subiectului nostru.
Și revin la introducere – în casă locuiesc armonios mai mulți prieteni. Care cu câini, care cu copii. Așa armonie merită un spațiu comun de socializare, pentru care a fost desemnată mansarda. Iar pentru mansardă… a fost desemnat Irlo. Pe baza niciunui brief, dar cu multă inspirație si culori pregătite la fața locului “după rețete numai de el știute”, Irlo s-a pus pe treabă și a ieșit ceea ce vedeți în poze.
La modul foarte serios, pozele sunt demonstrația faptului că arta grafică poate face un interior superspectaculos. Atât de spectaculos încât nu se mai simte nevoia de alte obiecte cu rol decorativ, toată mobila devine strict funcțională și redusă la minim. De fapt, îmi închipui că sentimentul pe care l-am avut eu cand am intrat ar fi similar cu cel pe care l-a avut Alice intrând în Țara Minunilor. Totuși, față de ceea experimentezi intrând în Negruland, “spectaculos” sună în cazul ăsta mai mult a “drăguț”. Locul este atât de altfel, încât simți că te-ai teleportat într-o altă dimensiune, una magică, a fantasticului, în care imaginația se insinuează discret în realitate, în material. Nici n-am mai stat să mă gândesc la semnificața tuturor elementelor grafice pentru că tot ansamblul este atât de bine integrat în spațiu și susținut cromatic și formal încât ești pur și simplu furat de atmosferă.
Un șarpe fabulos cu o mie de ochi și fețe și dinți și solzi, care scuipă frunze în loc de flăcări, te conduce hipnotic spre alte și alte scene fantastice, pe care le descoperi cu fascinație și curiozitate. O lume suprarealistă, cu personaje dinamice, cu scene din care parcă simți că faci parte și tu. Intri în “omul-noapte”, ieși într-o pădure sau te scufunzi în galaxie. Într-un asemenea spațiu mobilierul devine pur funcțional, secundar sau complementar desenelor. Vechiul scaun Thonet, suport pentru ghiveciul cu crăciuniță sau reproducerea chipului lui Moise sunt elemente la fel de fantastice în acest context.
Mi-a plăcut mult modul în care prin ferestrele zenitale se ițește vegetația pe care o regăsești în picturile de pe pereți. Mi-au plăcut și micile detalii pe care le descoperi cu zâmbetul pe buze: o bufniță te privește insistent de pe un capăt de grindă, colțul “umoristico-religios” de pe comoda gri de la IKEA, micile tablouri colorate sau parcul de lângă casă pe care-l vezi de la balcon (și numai de acolo).
