Mi-am făcut ordine în cameră. Asta la mine este o acţiune continuă, fără un început clar şi cu siguranţă fără final. De fapt are loc în situaţii speciale, când urmează să vină lumea în vizită şi atunci trebuie să mai dosesc în dulapuri toate prostiile care stau aruncate în camera în mod normal. După o muncă istovitoare de aproximativ 20 de minute, m-am dus să deschid geamul când am observat perdeaua ruptă destul de sus. Prima oară mi s-a părut ciudat. Nu aveam cum să o rup eu acolo: nici măcar nu ajung cu mâna. Abia apoi mi-am adus aminte…

Era noapte.  Cred că pe la ora 4 sau pe acolo. Era vară şi dormeam cu geamul deschis. Nu îmi aduc aminte ce exact m-a făcut să mă trezesc dar somnul mi s-a întrerupt şi undeva între vis şi realitate am început să am un sentiment ciudat: cineva mă privea. E o senzaţie orbilă. Adormită şi speriată am deschis ochii să mă uit în jur. Linişte, întuneric, noapte. Am ajuns la concluzia că am avut un coşmar şi m-am culcat la loc. Nu a trecut mult timp că senzaţia a revenit (sună a roman poliţist… asta ar trebui să fie intriga). M-am trezit din nou dar încă ameţită de somn. Clar nu putea să fie cineva. Nu ar avea cum să intre dar chiar şi aşa, nu mă părăsea senzaţia aceea ciudată. Am dat să închid ochii şi am auzit uşor un foşnet. M-am concentrat şi l-am mai auzit o dată. Deja era prea mult: am deschis lumina. Camera era pustie, dar în geamul deschis aveam într-adevăr un vizitator. O pisică neagră (pentru cunoscători: nu Fekete). E de ceva vreme în curtea din față o pisică neagră care se tot dă pe lângă mine şi încearcă să îmi intre în graţii. Bine, ca să fiu sinceră, se dă pe lângă toată lumea, nu prea face diferenţe, e totuşi pisică. Se urcase cred, pe o maşină parcată şi de acolo a ţopăit la mine pe pervaz de unde se uita la mine (bănuiesc că mi-a şi intrat în cameră). Acum era foarte prietenoasă şi deloc speriată, chiar mulţumită că are companie şi poate primeşte de mâncare. M-am dus la ea la geam, am luat-o cu binişorul, am mângâiat-o şi tot încercam să găsesc o metodă să o dau jos. Să o împing jos era prea brutal, dar nici acolo nu o puteam lăsa. În timp ce eu mă tot gândeam, ea se încolăcea de mine torcând şi alintându-se. Clar nu puteam să o arunc din geam acum, fie şi de la parter. Era ora 4, eu la 7 jumate urma să mă trezesc. Am luat o hotărâre: să o iau în braţe şi să o duc jos. Gândit şi făcut: în pijama, ca o stafie, am pornit cu “mâtza” neagră în braţe, orbecăind pe scări, şi i-am dat drumul în curte. Nu pot să zic că a apreciat asta (poate doar dacă îi explicam prima variantă cu aruncatul, ar fi înţeles ce favor i-am făcut!).

M-am întors. Era prea cald să închid geamul şi lăsat deschis era evident că iar apare, aşa că am improvizat: am luat perdeaua şi am împins-o mai în afara pervazului şi am blocat-o cu nişte cărţi groase ca să nu poată fi dată la o parte şi, pe cât posibil, m-am asigurat că nu mai sunt spaţii libere pe unde să intre bestia. M-am dus să mă culc. Nu am apucat să dorm mult că am auzit din nou un trosc şi un bang. De data asta nu m-am mai speriat: era clar că vizitatoarea mea s-a întors. Am deschis lumina şi surpriză: o altă pisică. Eu am o teorie: sigur astea vorbesc între ele şi îşi dau sfaturi – cred că asta neagră a trimis-o pe fraiera nouă la înaintare acum că ei nu i-a mers! Pisica era de data asta albă (cu lăbuţe negre) şi când am aprins lumina s-a speriat teribil. Era deja în cameră şi terorizată a sărit să iasă pe geam. Toată coşmelia improvizată de mine ca să nu lase animalele înăuntru şi care se dovedise complet ineficientă, acum a devenit un obstacol de netrecut pentru animalul speriat care vroia să iasă! A sărit, s-a lovit de perdea şi a ricoşat, a tras de perdea în jos – au căzut cărţile peste ea. NIMIC! Speriată şi mai rău s-a urcat cu furie pe perdea. Şi nu era orice pisicuţă ci ditamai cotoiul care s-a urcat până sus în tavan. Nu ştiu exact ce era în capul ei – de acolo nu prea avea multe şanse să scape decât dacă îi creşteau aripi. A stat acolo atârnată pentru câteva secunde, timp în care mă privea cu groază, asta până când perdeaua a început să cedeze: şi crac! Începe să se rupă, pisica se sperie, se dezechilibrează, cade pe birou, de acolo o ia la goană prin casă. Cu mişcări de zombi am deschis fereastra mai mult, am dat perdeaua la o parte şi m-am retras. Mâţa a observat mişcarea şi s-a aruncat pe geam. Noroc că stau la parter. Nu cred că a pierdut vreo viaţă… poate doar un mic atac de cord când am aprins eu lumina. În final, am închis fereastra, îmi era aşa de somn ca nici nu am mai simţit căldura.

Între timp mi-am schimbat geamurile.

Dormiţi liniştiţi – pisicile veghează. Acum doar de afară.