Case oarbe.
Nu se poate ca plimbându-vă pe străzile Bucureștiului să nu observați o adevarată ciudațenie: casele „oarbe”. Nu este vreun termen de specialitate și nu se referă la pereții – calcan, ci este vorba despre acele case vechi tip vagon, în general doar pe nivelul parterului, amplasate în lungul terenului și care au o fațadă îngustă cu doua ferestre (de foarte multe ori), care dau către stradă. Sunt foarte multe asemenea case: unele mai simple, altele mai bogat ornamentate. Ele sunt Bucureștiul vechi, nu al celor bogați, ci Bucureștiul oamenilor de rând, al comercianților, negustorilor, al celor mulți, care trăiau în ceea ce a fost „Micul Paris”.
Dar vremurile lor de glorie au trecut. Este un adevăr trist: pentru omul de azi, casele vagon nu mai reprezintă o soluție viabilă: sunt prea înguste, nu au baie, intri dintr-o cameră în alta. Și așa începe transformarea lor, încep micile modficări făcute pentru ca ele să răspundă noilor noastre nevoi. Am văzut multe soluții interesante, cred că unele dintre proiectele mele preferate apar tocmai de aici: din încercarea de a salva ceva vechi, modernizându-l fără a-l distruge. Dar nu așa se întâmplă de cele mai multe ori.
Soluția cel mai des întâlnită este să se astupe geamurile care dau către stradă. Într-un fel, pot să îmi explic această alegere: camera are o altă fereastră și în curte și de aceea locuitorii au ales să o păstreze pe aceasta poate din economie, poate de frica hoților sau a curioșilor care se pot uita de pe stradă în casă, poate de teama că geamurile lasă mai ușor să pătrundă frigul și ultima ar fi că este greu de mobilat o cameră cu atât de multe ferestre. Și uite așa, o decizie rațională mutilează o întreagă casă, rămânând spre stradă doar forma fostelor ferestre, umplute acum cu cărămizi, asemănătoare unei case părăsite care s-a întors cu spatele către restul lumii. Cât de sinistră poate să arate o stradă numai cu asemenea case „oarbe”?
Ar putea exista și o altă soluție? Mă gândeam într-o seară de iarnă, mergând pe o stradă aproape pustie: sigur ca da. Și nici nu cred că este așa complicat. În primul rând ferestrele trebuie păstrate (ca să nu mai spunem că astuparea lor contravine regulamentului de urbanism ce reglementează zonele protejate), dar schimbând tâmplăria. Există evident și posibilitatea de a o restaura; se poate și este foarte elegant, doar că ceva mai scump. Ar fi frumos să scăpăm de clișeul care spune că ferestrele aduc frigul în casă. Există acum suficiente sisteme performante care să rezolve această problemă (și poate ar fi bine de știut că în toate țările nordice, din lipsa soarelui, ferestrele se fac cât mai mari și iernile lor sigur sunt cât se poate de friguroase).
Dacă nu vrem ca din afară să se poată vedea înăuntru, simplu: putem colanta o folie semitransparentă care să dea senzația unui geam mătuit. Din afară se vor putea distinge doar umbre, iar interiorul va fi încă luminat.
Ok, am scăpat de două dintre argumente, să vedem cu ultimul: mobilarea. Nu văd de ce ar fi asta o problemă reală, dar poate este și atunci vin cu o ultimă propunere: în golul din interior al ferestrei se pun niște polițe și astfel se improvizează o mică bibliotecă luminoasă. Cred ca ar fi un efect interesant. Cu siguranță am salva o mică frântură din trecut.