Indian Ocean Escape
We go global! Avem un contribuitor nou din Africa. De fapt este mai mult de atât, este o prietenă veche şi dragă care trăieşte de ceva timp în Africa de Sud. Şi vizitează tot felul de locuri interesante, despre care s-a gândit să scrie.
First stop:
Umhlanga Rocks (se citeşte Umschlanga ! for whatever reasons) – o staţiune superbă, satelit al Durban-ului, locuită tot anul, cu o arhitectură mai modernă şi unitară decât tot ce-am văzut până acum în Africa de Sud – vorbind despre arhitectura urbană şi nu despre vilele impresionante, de pe terenurile de golf sau din estate-uri sau de aşezările şi casele coloniale, care sunt just Fab!
Durban, numit în Zulu eThekwini = golf /lagună, cu o climă subtropicală, are 3.5 milioane locuitori, fiind al 3-lea oraş din Africa de Sud, după Johannesburg – cel mai cosmopolit şi Cape Town – cel mai conservator! Colonizat de britanici prin 1824, aceştia nu au reuşit să convingă populaţia locală de culoare să lucreze pe plantaţiile de trestie de zahăr şi au importat indieni, care au rămas aici şi au devenit în fapt stăpânii acestui loc, fiind aproape egali ca proporţie cu britanicii şi negrii (30%) şi deţinând poziţii cheie în economia metropolei. O bucată de India în Africa, asta este Durban (ca şi număr, populaţia este pe locul doi în lume după India..). Chiar şi mall-ul se numeşte Gateway to India ! Şi da, totul înăuntru este strălucitor, stilul magazinelor fiind diferit de cel din Johannesburg sau Cape Town.
Hotelul în care am stat ar fi putut fi în Berlin – stil zen, simplu, modern, confortabil, nimic deosebit, dar plăcut şi foarte bine situat; am mers mai mult pe jos decât vreodată de când sunt aici – la mall, la restaurant, la plimbare.
And last but not least – Plajă, infinită, cu valuri mari şi nisip fin, vapoare, kite-uri, oameni atât de diferiţi, care ascultă de lifeguard-ul care-i anunţa când sunt curenţi prea mari, meduze, când vine flux-ul şi uneori rechinii … Trebuie să te obişnuieşti cu felul în care sunt îmbrăcaţi şi mai rar dezbrăcaţi … oamenii pe plajă şi să înţelegi că razele UV sunt foarte puternice, dar şi că sunt un rainbow nation – cum i-a numit Mandela şi unde copiii învaţă la şcoală să nu facă diferenţa de culoare sau religie.
Pe faleză poţi face şi masaj&ozono-terapie, mai ceva ca în orice spa, pe fundalul valurilor, pentru că nu există difuzoare cu muzica dată la maxim ! Şi da, este unul din puţinele locuri unde poţi închiria şezlonguri şi umbrele, altfel plajele sunt destul de pustii şi sălbatice.
Indubitabil, Africa de Sud oferă o multitudine de experienţe şi nenumărate destinaţii de vacanţă şi descoperiri, făcându-te să te simţi în permanenţă ca în Discovery – history, geographic, science, animal, world!!! Live.
Iar apoi mai este lumina fascinantă, zgomotele naturii, coloritul puternic al păsărilor şi florilor şi zâmbetul oamenilor îţi transmit o stare pozitivă, de linişte profundă, inhibând manifestările agresive de Bucureşteni stresaţi …