Jurnal de Visuri – episodul 4

Boboc

Primul lucru care imi vine in minte cand inchid ochii si retraiesc momentele de la filmare este privirea lui Ghita, tatal celor doi copii din episodul 4. O privire care ascunde atat de multa tristete, recunostinta si impacare in acelasi timp. Acea privire care la finalul filmarilor, cand ne-am luat la revedere simplu, de la om la om, fara camere de filmat, m-a facut sa simt ca noi i-am facut cel mai frumos cadou din viata. Acea privire care spune pur si simplu despre Ghita ca este OM BUN.
Casa, desi mare, sau mai bine zis si pentru ca era mare, a fost o incercare pentru noi, deoarece: ca si volumetrie era compusa din doua volume “necontrolate”, cu acoperisul stramb si care facea toata casa sa para usor “diforma”, iar spatiu interior era evident neterminat, cu functiunile impartite fara o logica anume. Atat casa cat si gradina erau  inghetate in timp, ca si cum din momentul mortii Gabrielei nimeni nu ar mai avut motivatie sa se ocupe sa le dea o personalitate. O casa extrem de trista, vizual si emotional. O casa unde nu pot creste frumos cei doi copii, care cred ca nici nu au avut timpul necesar sa integreze in viata lor plecarea brusca a mamei.

Cu astea in gand, mi-am propus, atat pe interior cat si pe exterior, o abordare cat se poate de contemporana si moderna. In felul acesta, mi-am imaginat ca acest spatiu va fi ca o fereastra catre viitor,  implicit o desprindere de trecut.
Treburile functioneaza cam asa la noi in echipa: mai intai ne brainstormam despre ce modificari aducem casei dpdv plan, si, dupa ce am agreeat planul, ne impartim spatiile. Asa ca mi-au revenit dormitorul lui Ghita, camera lui Luca si baia. Ulterior am preluat pe ultima suta si fatada. Trebuie sa spun ca tot ce creez la Visuri la Cheie este rezultatul  unei munci de echipa cu colega mea Daliana. Colega mea si la birou, si la Visuri.

Asadar:

Cel mai frumos moment: cu adevarat a fost cel in care l-am cunoscut pe Ghita si copii lui. Eu nu am putut fi prezenta in prima zi de filmare, atunci cand cunoastem familia, asa ca l-am cunoscut doar in ziua predarii casei. Pur si simplu frumos, atunci cand cunosti un om BUN, in cea mai fericita zi a vietii lui, dupa o lunga perioada de tristete. Emotie din aceea care iti face lacrimile sa curga si ochii sa ti se ridice in sus, catre cer,  in semn de recunostinta.

Momentul de panica: ei bine, momentul de panica a fost atunci cand s-a inceput montarea elementelor pe fatada principala. A fost o intreaga poveste cu fatada asta: am avut cu totii cateva incercari de a regandi toata casa pe exterior, care au fost abandonate una cate una, deoarece erau pur si simplu nefezabile ca si timing. Cu cateva zile inainte de predarea casei, am decis sa incerc de una singura ceva, o solutie disperata de a face un “face lift” casei. Asa ca am venit cu tratare mai scenografica, in care sa amplific rolul ferestrei (era o fereastra mica in mijlocul unei fatade strambe) si sa “pacalesc” un pic toata compozitia. Am tot stat si m-am uitat la casa, am tot desenat pe coltisoare de hartie gasite prin rulota, si pana la urma l-am convins pe Florin sa incerce o varianta. Deoarece nu am avut timp sa simulez chestia asta intr-un proiect pe calculator, mi-a tinut efectiv respiratia cand muncitorii s-au suit pe schela sa monteze lemnele. Toata lumea era in super criza de timp, si, daca nu iesea bine sau ii puneam sa mai faca modificari…hmmm..nu stiu ce se intampla..

Fav design:
Camera lui Gigi, pentru care am defininit unui spatiu asumat masculin, insa cu accente de “moliciune” – mi-am imaginat ca va fi atat un dormitor de barbat, dar si o camera unde se va reuni familia. Am folosit elemente, culori si tratari sobre, elegante si calde in acelasi timp: un panotaj textil pe tot peretele, culori de pamant, mult lemn si lumina atent directionata.

Pentru camera lui Luca am cerut sincer ajutorul tuturor prietenilor parinti de baieti. Aveam o tema foarte clara in cap – aceea de constructie tip Lego asa ca am colectat piese de jocuri si am realizat din ele panuri interactive. Am ales culori primare, puternice, iar tot mobilierul a fost desenat special in tema respectiva.

Baia, pe care am vazut-o ca o prelungire a domitorului lui Gigi, in aceeasi zona stilistica – puternica, sobra si contemporana. Am desenat un corp de mobilier suspendat placat cu oglinda, cu cateva taieturi diagonale, pentru a conferi o senzatie de spatiu si dinamism.

Mi-a placut foarte mult si toata zona de zi, gandita de Omid. Un mix interesant de urban si coziness. Genial!