La citta piu bella dell mondo. In assoluto.
Roma este oraşul mai multor realităţi care coexistă armonios şi asta este fascinaţia lui cea mai mare. Este oraşul bătut de milioane de turişti, care se intersectează cu localnicii ce reuşesc cumva să nu se lase pervertiţi de cultura consumeristă specifică turismului de masă. Aşa că nu trebuie să te depărtezi de centru pentru a mânca bine sau a găsi prăvăliuţe meşteşugăreşti, după cum nu trebuie să te duci în afara Romei pentru a citi pe iarbă în linişte.
Must do, see and eat – o perspectivă personală:
Un tur privat la grădinile vaticane: vei simţi un adevărat privilegiu descoperind o oază de linişte şi frumuseţe în mijlocul tropăielii turistice din zona Vaticanului. Este ca şi cum ai intra într-o altă dimensiune, concentraţia de turişti este foarte mică, rar te întâlneşti cu cineva în plimbare. Ai parte de frumuseţe naturală în stare pură. Aleile sunt mărginite de faimoşii pini prezenţi în toată Roma şi dealurile din împrejurimi. Este un loc care oferă o perspectivă unică către Domul San Pietro. Pe de altă parte, plimbarea în grădini reprezintă poate cea mai apropiată interacţiune cu ceea ce înseamnă Statul Vatican pentru un laic. În afara orelor de vizitare, grădinile sunt locul de plimbare şi reculegere pentru Papa şi oamenii apropiaţi lui. Găseşti zone cu grădini englezeşti, franceze şi italieneşti, fiecare cu specificul ei. Plantele sunt aduse de peste tot, iar echipa de grădinari are cam 25 angajaţi.
În aceeaşi incintă a Vaticanului se află o altă “realitate” şi anume Muzeele Vaticane, locul unde au fost adunate de-a lungul vremii opere de artă şi istorice, sub o colecţie impresionantă, din antichitatea etruscă până la pictura modernă. Este interesant că acest loc, deşi este numit muzeu, este de fapt o colecţie privată, evident cea mai mare şi mai valoroasă din lume. Faptul că astăzi se poate vizita este parte din înţelegerea pe care Mussolini a făcut-o cu Papa Pius XI, prin care se forma geografic statul Vatican, iar pe de altă parte se permitea accesul publicului la operele de artă. Te-ai putea gândi că o vizită la Muzeele Vaticane nu ar putea să aducă nimic suprinzător în afară de numărul gigantic de turişti simultani (am asociat parcusul muzeului cu dansatul într-un club foarte aglomerat, în care practic dansezi cu mulţimea o dată, nu mai eşti capabil de mişcări proprii) şi totuşi, te izbeşte atât diversitatea şi numărul operelor expuse cât şi detaliile absolut minunate ale multora dintre ele. Mă refer aici la mozaicul roman, culorile frescelor lui Raffaello, Giotto, Perugino, Caravaggio sau la sculpturile care parcă au viaţă. Pe lângă asta, ar fi de remarcat şi decoraţiunile tavanelor, uşilor şi pereţilor, unde culorile şi elementele stilistice se îmbină într-un mod pur şi simplu miraculos.
Într-o zonă formală total diferită, găseşti un adevărat contrapunct, cu atât mai valoros cu cât este unul din puţinele exemple de arhitectură modernă la Roma – Muzeul Maxxi, desenat în totalitate de Zaha Hadid. Dincolo de expoziţiile din interior, muzeul în sine este o experienţă foarte interesantă, de la curtea cu deluşoare de gazon amovibile (sunt puse pe o platform pe rotile), până la coridoarele interioare care par să se intersecteze unele cu altele după o logică nouă. Interiorul este aparent destructurat şi astfel, fără a
te introduce într-un parcurs previzibil, o iei pe unde simţi şi treci de la un nivel la altul, şi, fără să îţi dai seama, vezi că ai parcurs tot muzeul.
Despre mâncare… despre mâncare numai de bine la Roma, în sensul în care oamenii au câteva ingrediente cheie, câteva feluri pe care le aduc la perfecţiune în simplitatea lor, în orice trattoria sau osteria intri în centru. Dacă vrei o experienţă cu adevărat romană, du-te în Trastevere unde poţi mânca nepretenţios şi incredibil de bine feluri locale – coaste de miel, paste caccio e peppe, coada de vacă. Însă adevărata surpriză la Roma o reprezintă localurile alternative şi când zic asta nu mă refer neapărat la Supper Club (deşi este şi el prezent, însă nu aş spune că merită vizita decât din curiozitate), ci pur şi simplu alternative culinare la bucătăria tradiţionala italiană de care romanii sunt foarte ataşaţi şi care nu permite devieri prea mari de la reţetele originale.
O vizită interesantă o poţi face la Arrancia Blu, ocazie cu care traversezi toată Roma către periferie, sau ceea ce ei ar numi “borgata”’. Este pur şi simplu un restaurant de cartier, vegetarian, cu o enotecă absolut impresionantă, care nu îşi propune nimic altceva decât mâncare superbă şi vin pe măsură, fără alte “fonfeuri” creative. Din punctul de vedere al designului, totul serveşte funcţiunii – fără obiecte inutile de decor, spaţiul este divizat de rack-uri pentru vin iar efectul este maxim.
Ca să închei în spiritul începutului, amintesc de Hotel de Russie, aflat în Piazza dell Popolo, loc absolut cotropit de turişti, localnici, cerşetori, artişti ambulanţi, hotel în care o dată ce intri e ca şi cum ai intra într-un castel liniştit pe un domeniu la ţară. Curtea interioară cu restaurantul şi grădina se pierd parcă în parcul vila Borghese.
