Mysore

Atât de intensă a fost interacţiunea mea cu India, încât aş fi tentată să generalizez şi să scriu un articol despre toată India, când de fapt eu am fost doar în Pune şi la Mysore. Şi două zile în Mumbai. India e mare,
colorată, mirositoare ( atenţie, mirositoare, nu urât mirositoare) şi eterogenă..o demonstrează chiar situaţiile în care vezi indieni vorbind engleza între ei. Dar hei, nu voi cădea în capcana generalizării şi mă voi limita aşadar să îmi exprim părerile PERSONALE despre Mysore, locul în care am petrecut 7 zile iarna trecută.

De fiecare dată când aprind un beţişor sau după ce mă lupt cu mine însumi la yoga şi gust cele câteva momente de conştientă deplină din savasana de după, retrăiesc emoţii, mirosuri şi senzaţii avute în India. Căci asta e India: o cascadă de experienţe care vine peste tine.

Mysore acum. Mysore este mecca pentru ashtanga yoga şi asta este motivul pentru care m-am dus acolo. În afară de asta, este un oraş de câteva milioane de suflete, zice-se al doilea cel mai curat din India. Nu îmi este clar cine e premiantul. E urât cu spume. Chiar e. Şi aici pot să generalizez…un pic. Pentru noi e ca şi cum ai merge în vacanţă la Obor. Sau în Ferentari. Este comic de urât. Transcende urâtul. Nu numai că e urât, dar este un infern fonic – toată lumea clacsoneaza. Uite aşa. E modul lor de comunicare în trafic. Clacsoane scurte şi dese. Toate foarte prietenoase de altfel. Ca şi cum ar spune – hei, vin, păzea.

Peste asta se suprapune poluarea. Gravă. Nu ştiu ce industrii au, însă suspectez că totul vine de la scutere, maşini, ars gunoaie şi praf.
După câteva zile te ustura nările când mergi pe stradă. Apoi te obişnuieşti. Aşa cum te obişnuieşti şi vizual şi fonic. Şi deabia atunci descoperi adevărata frumuseţe a vieţii dincolo de urâţenia locului.
Apoi te întrebi: nu cumva frumuseţea aşa cum o înţelegem noi e o pastişă?O convenţie. Cine şi când a stabilit că frumos este ceva simplu şi în culori neutre? De ce nu ar fi frumos şi un templu care arată ca un tort de copii, sau o casă violet cu turnuleţe sau afişele din ricsaw? Mă rog, şi de când contează atât de mult frumuseţea, de fapt… ?

Ok, singurul lucru cu adevărat frumos sunt femeile. Arată toate că nişte prinţese în sari-urile lor. Ce le face să arate ca nişte prinţese este felul în care poartă sari-ul şi se mişcă cu coşuri grele pe cap, sau cu copiii atârnaţi de ele. Cu graţie şi elegantă.

Am realizat că nu vedem pădurea de uscături. Uscaturile sunt condiţionările noastre legate de confort, tehnologie, repere estetice sau alte contexte familiare. Când suntem scoşi din supa noastră călduţă şi aruncaţi în India să zicem, ne panicăm şi ne întrebăm ce căutăm aici şi cum facem să plecăm mai repede înapoi unde e cald şi bine. Mă rog, acum intamplarea face că şi la ei este cald. So, unde mai pui că oamenii aici…după cum ştim..hmmm… arată că rromii.
Trag aer în piept în prima zi…where am i?
După care intru cu totul în “the indian soup” şi trăiesc totul la maxim. Şi descopăr oamenii calzi, ca nişte copii mari, copiii că nişte oameni mari plini de resurse, practica zilnică de yoga, mâncarea delicioasă, plimbările pe străzi, piaţa Devaraja. Viaţa se desfăşoară ca într-un basm. În care toţi cred cu putere şi el devine real. Şi peste toate draga mea prietenă Irene, care este ghidul meu în Mysore. Irene care este cel mai cald suflet, combinat cu cea mai tolerantă minte. Îndrăgostită de India.

India este de fapt o călătorie spre tine, nu o destinaţie turistică.