Reabilitare cromatică.
Sau despre cum folosirea excesivă a culorii dăunează grav ambientului. OK. Este vorba de reabilitarea termică a blocurilor, care nu a mai putut fi ţinută în frâu şi s-a transformat în reabilitare cromatică. Păzea, feriţi privirea!
S-au aruncat nişte culori fondante sau, după caz, ţipătoare (ce aparţin mai degrabă universului cromatic al colecţiilor de haine pentru copii) pe clădiri şi dintr-o dată iată ce vesel e oraşul nostru. Fals. Genul acesta de abordare, în care se ia o frântură de informaţie / idee şi se aplică fără o minimă analiză a contextului este, din păcate, foarte comun şi duce la rezultate schizofrenice şi penibile în procesul numit arhitectură sau design. Parcă văd gândirea din spatele împestriţării blocurilor: “să facem ceva să fie mai cald, mai vesel, să arate neckerman, ca în occident” sau “se poartă corai, de ce să nu îl punem pe bloc, să ştie tot poporu’ că suntem pe trend” (fără a-ţi pune întrebarea: ce este în jur? dacă corai e pe trend numai la haine sau şi la case? sau poate numai la prăjituri? sau poate nici nu ştim exact ce e corai…). Ruşine, pe bune, chiar ruşine. Şi nu spun asta pentru saracii oameni care stau în blocuri şi care au fost puşi în faţa situaţiei de a-şi da cu părerea, situaţie care i-a tulburat rău de câte opţiuni cromatice sunt (păi numai când deschizi un paletar de culori simţi că te ia zăpăceala!) încât, fie au simţit nevoia să iasă cât mai repede din algoritmul bulversant al deciziei şi atunci au ales “la blind”, fie au mers în extrema cealaltă şi au ales cele mai năstruşnice culori şi combinaţii ale lor. Culori, care, pun pariu că nu au tupeu să şi le pună pe ei.
Altceva însă este revoltător – de ce să aleagă cineva care nu este de specialitate ceva care are consecinţe asupra comunităţii?
Iniţial mi-am propus să fiu drăguţă şi să scriu numai de bine. Să nu deranjez, să laud, să strâng like-uri şi toată lumea să fie fericită. Însă realizez că în jurul nostru sunt şi altfel de lucruri, lucruri care pe mine,
că architect, mă revoltă. Şi vreau să scriu despre ele. Îmi asum tonul virulent şi faptul că voi deranja pe mulţi…inclusiv pe tata, care, dacă ar avea cont de facebook şi ar vedea ce am scris ar lua-o personal (mereu îmi zice “ia uite ce treabă bună au făcut ăştia cu blocurile, acum da domle, arata şi la noi că afară”). Dar, mi-am dat seama că nu vreau să fiu Protv (no offence), vreau să fiu Discovery.
Să mă explic acum: de cele mai multe ori, votez pentru culori. Însă să pui culoare peste ceva urât gândindu-te ca îl faci mai frumos, este total greşit. Greeeeşit grav. Nu faci decât să măreşti haosul vizual şi sa îl duci într-o zonă vulgară. Sunt lucruri relative în design şi arhitectură, şi cred că totul este permis din punct de vedere formal, atâta timp cât toate elementele stilistice converg în aceeaşi direcţie. Însă de la un punct încolo, lucrurile nu mai sunt relative, nu mai sunt “de gustibus”, sunt pur şi simplu absolut penibile. Cea mai simpatică situaţie apare nu când tot blocul este vopsit verde (ton pe ton, cu balconul mai praz şi restul mai verde pădurar), ci când blocul este customizat cu diverse pete de culoare fără nici o logică, adică nu urmăresc un volum, o fereastră …şi pur şi simplu sunt nişte forme colorate aruncate pe acolo. Pun pariu că s-a dorit ceva “jucăuş”.
Nu am să intru aici într-o dezbatere despre cum şi de ce, pentru că se găsesc explicaţii de către toţi; treaba e simplă – de ce să îşi dea locatarii cu părerea când sunt arhitecţi plătiţi să o facă? La urma umei, domnul care locuieşte în bloc şi care a ales orange pentru a-şi vopsi balconul pe exterior, nici măcar nu se bucura de priveliştea lui orange… ci îi obliga pe trecători la un prost gust visual.
Din punct de vedere tehnic, cum spuneam şi mai sus, dacă ai deja un element care arata prost volumetric (deşi şi aici intrăm într-o discuţie mai amplă, căci multe blocuri din perioada timpurie comunistă aveau un ritm şi o sobrietate foarte bine ţinute în mână), modul clasic prin care poţi să îl salvezi este să îl ajuţi să treacă cât mai neobservat şi sa îi aplici o culoare neutră şi uniformă, care estompează muchiile volumelor şi îl mimetizează în peisaj cât mai bine. Dincolo de asta, cred că sunt anumite culori care pur şi simplu nu au ce cauta pe o clădire…roz, corai, fistic, galben lămâiţa…; dulcele şi nehotărâte, ele ne-ar face viaţa mult mai frumoasă dacă le-am purta pe haine sau dacă ne-am vopsi pereţii la interior cu ele.
Pentru exemplificare vizuală, iată mai jos şi exemplele.
Şi iată şi cum ar fi arătat tot blocul vopsit neutru, cuminţel, onest şi în banca lui, aşa cum îi stă bine unui bloc comunist, în care locuiesc oameni de omenie.
Aşa că, aşa vrea să vă rog, dacă articolul meu ricoşează la vreunul dintre voi care stă într-un bloc pe cale de a fi reabilitat termic / cromatic şi aveţi un cuvânt de spus la şedinţa de bloc, aveţi milă de ochii celor care împart acelaşi oraş cu voi.
În acest caz, go white sau off white!
P.S.: toate pozele sunt făcute în zona 1 Mai, pe care aş numi-o centrală după poziţionarea ei pe harta Bucureştiului.
Buna dimineata,
Intamplator sunt unul dintre constructorii ce au lucrat la aceste blocuri si tin sa te anunt ca TOATE nuantele si codurile ce au fost folosite la tencuiala decorativa ce a fost aplicata pe ABSOLUT TOATE blocurile din Bucuresti (intamplarea face sa lucrez sau sa am contacte in toate sectoarele Capitalei…) au fost impuse de autoritatea contractanta, in speta de Primariile de sector!!!
Aceste institutii au arhitecti (marea majoritate fiind la varsta a doua – a treia) care, din pacate, sunt depasiti de ‘tehnologie/contemporaneitate’ si care iau decizii complet aiurea… In aceeasi categorie se inscriu cu brio si elaboratorii acestor proiecte ce au stat la baza executiei acestor lucrari…
Deci, in concluzie, saracii locatari nu au nicio contributie (nici macar nu sunt intrebati sau consultati in niciun fel)…
Multumesc, sa ai o zi buna
buna dimineata George!
multumesc in primul rand pentru feedback! oricare ar fi el, asta demonstreaza ca ne preocupa ce se intampla in jurul nostru.
treaba e ca, inainte de a scrie asta, am fost acum ceva timp la primarie si am intrebat cine este responsabil de alegerea culorilor…mi s-a rapuns ca de fapt aceaste reabilitari nu tin de serviciul de urbanism ci de serviciul de investitii, care nu prea are competente de arhitectura, si ca, mai mult decat atat, de fapt nu ei aleg culorile, ci asociatia de locatari; fapt ce mi-a fost confirmat de niste prieteni care stau intr-un astfel de bloc; acuma ce sa zic…nu stiu cine este responsabil de fapt, insa iata ce a iesit; chiar e pacat.
si da, ai dreptate cu tot ce spui apropos de procesul de luare a deciziilor din institutii…no comment.
sa ai o zi faina!
George are dreptate, si eu lucrez fix in acest domeniu (reabilitari termice) – e adevarat, doar intr-un dintre sectoarele Capitalei – si pot spune cu siguranta ca reprezentatii Primariei de sector aleg culorile. Nu am vazut niciodata sa le ceara macar parerea asociatiilor de proprietari. Oricum, oricine ar fi de vina…tot haotic arata, e adevarat.
asa este! din pacate blocurile colorate sunt numai un aspect al haosului si balcanismului vizual in care se scalda bucurestiul.
noroc ca vine primavara si infloresc copacii
Pina la urma, estetica unui oras este data de rezultanta tuturor deciziilor luate in timp de locuitorii acelui oras, fie de la primarie fie individuale. Astfel exista localitati complet albe, in alb si albastru, alb-ocru sau foarte colorate.
Cit despre arhitecti… problema este ca toti se cred artisti si doar unii sunt, foarte putini. Toti sunt oameni, cu propriile gusturi, unii au studiat temeinic pentru ca le-a placut, altii au terminat facultatea la limita dar au avut bune relatii ca sa ajunga in posturi unde iau decizii majore pentru oras. Cum sa explicam atunci cladirea de linga biserica armeneasca sau alte aberatii estetice si functionale care ne vor influenta pe termen lung.
Pina la urma, culorile se vor estompa acoperite de praful bucurestean. Ce facem insa cu arhitectii & constructorii & investitorii care, pentru bani, strica orasul in profunzime.
buna Anca!
ai dreptate cu ce scrii, este o problema si a majoritatii arhitectilor, sau mai bine zis a sistemului in care operam cu totii, caci din nevoia de bani, oamenii ajung sa faca mari compromisuri; din pacate, pe langa exemplele cu cladirea de la armeneasca ar fi multe…imi vine in cap sediul politiei de pe ana ipatescu vis a vis de minerva care troneaza cu termopanele lui albastre si formele turbulente in mijlocul unor case de o maxima eleganta si reprezentativitate pentru bucuresti; in extrema cealalta gasim casele monument istoric, care, din pricina faptului ca nu reprezinta o investitie profitabila sunt lasate in paragina; chiar am sa pun o poza maine cu una de langa biroul nostru
sper ca totusi , incet incet, sa incepem cu totii, arhitecti si comunitate, (si cand zic asta, ma refer “impreuna simultan”) sa face lucrurile mai de bun simt; nu neaparat fantastice sau minunate, ci doar de bun simt; acel bun simt pe care il intalnesti la casele din muzeul satului
cu prietenie