Selectează o Pagină

Pereţi 3D

Am scris despre pereţi cu magneţi, pereţi cu tapet “custom made” , pereţi cu diverse culori şi combinaţiile lor, însă ar mai fi ceva ce poţi face cu sau pe un perete. Îl poţi trata volumetric. Adică în relief. Pe lângă multe soluţii “ready made” cu panouri decorative, sunt câteva soluţii DIY mega interesante. Ce mai încolo încoace, ai un perete mare pe care nu ştii ce să pui? Inventează 3D.

Pentru un efect foarte subtil şi rafinat, oricare ar fi formele în relief, ar trebui să fie în aceeaşi culoare sau cel mult ton pe ton cu culoarea peretelui – bază.

Iată câteva exemple care mie mi-au plăcut foarte mult, unele dintre ele al naibii de uşor de pus în practică:

1. Panouri decorative pe care le aplici pur şi simplu pe un perete gletuit să zicem: îmi plac foarte mult cele fucsia, de la Offect, nişte nordici tare design-focused. Panourile lor sunt de fapt fonoabsorbante (datorită materialului din care sunt făcute şi geometriei lor), însă le poţi pune pur şi simplu doar ca şi accent decorativ.

 

 

2. Forme aplicate din komatex sau polistiren, vopsite în aceeaşi culoare cu peretele. Komatex-ul este un plastic dur, un fel de stiplex, însă total opac. Iată şi procesul de fabricaţie: se gândeşte o grafică, se dă la tăiat pe router sau pe un aparat de tăiat polistiren, după care, cele din polistiren (extrudat) se chituiesc şi se vopsesc ca peretele; cele din komatex pot fi printate, în cazul în care culoarea din paletar nu se potriveşte cu cea a peretelui suport.

Exemplele făcute de noi, ilustrate în pozele de mai jos, sunt ambele din komatex alb. În primul, am creat o grafică bazată pe elementul vizual cheie al întregii amenajări şi al brand-ului Nalia Varam, care apoi a fost tăiată pe komatex de 5mm şi lipită cu banda dublu adezivă pe perete.

În cel de-al doilea exemplu, am folosit tot komatex alb tăiat pe router, care apoi a fost vopsit cu lavabil alb, pentru o mai bună “mimetizare” cu peretele.

 

3. Liber la joacă cu hârtia – cele mai simple şi de efect tratări pot fi făcute din hârtie, decupată de mână sau pe o maşină specială.

 

4. Mi-a mai plăcut şi exemplul cu farfuriile atârnate pe perete, pentru că vizual formează un întreg, un obiect frumos, în care nu percepi doar nişte farfurii pe un perete, ci un perete volumetric.

5. Şi nu în ultimul rând, post it wall. Simplu şi de efect cu adevărat.

Acestea ar fi numai câteva exemple inpiraționale, căci, adevărul este că, dacă ai un perete alb şi vrei să îl scoţi în evidenţă prin volume… sky is the limit.